sâmbătă, 21 martie 2009

Metode terapeutice naturale pentru detoxifierea organismului


Purificare hepatică Pentru a scăpa de o bună parte din încărcătura toxică acumulată în ficat şi pancreas, medicina populară recomandă o metodă terapeutică blîndă, care constă în clătirea gurii, în fiecare dimineaţă, imediat după trezirea din somn şi înainte de spălatul pe dinţi, cu ulei din floarea soarelui, pe cît posibil nerafinat, presat la rece. Se ia o gură de ulei şi se clăteşte gura, trecînd uleiul printre dinţi, cu putere, timp de 15 minute, pînă cînd uleiul devine o pastă albicioasă. După 15 minute, această pastă, care a acumulat în ea o cantitate apreciabilă de toxine preluate din salivă dar şi din vinişoarele aflate sub limbă – un adevărat depozit de toxine al sistemului circulator (de aici şi practica tăierilor sub limbă), se scuipă în întregime, avînd grijă să nu fie înghiţită absolut nici o picătură. Pentru a vă face o idee despre toxicitatea acestui lichid, care ajunge la începutul curei la o consistenţă brînzoasă, au fost cazuri în care pui de găină care au mîncat din această pastă au murit. Metoda se repetă zilnic, minim 3 săptămîni. Nu există limită maximă. Efectele se simt chiar în primele minute după procedură, practicantul simţind imediat o stare de bine, de confort fizic şi psihic. A nu se abandona cura după cîteva zile, detoxifierea organismului în general şi a ficatului în special fiind apreciabile calitativ, aşa cum am mai spus, abia după cel puţin 3 săptămîni. Abandonarea curei după cîteva zile nu face altceva decît să sporească acumularea toxinelor în organism.
Această metodă blîndă poate fi combinată cu o metodă mai dură. Pentru aceasta, se pregătesc 2 tampoane din tifon, de dimensiunea tampoanelor stomatologice, umplute cu usturoi pisat. Tampoanele se leagă cu aţă la capete, să nu se împrăştie usturoiul. Un tampon se fixează între buza superioară şi gingie, iar celălalt între buza inferioară şi gingie. Se stă aplecat deasupra chiuvetei şi se lasă sputa (saliva) din gură să curgă. Se ţin tampoanele cu degetul mare şi arătător de la fiecare mîna, pentru a nu le lăsa să alunece din gura. Efectul va fi de salivaţie abundentă, sputa va fi densă şi legată, transparentă, aproximativ ca albuşul de ou. În nici un caz nu se lasă sputa să curgă pe bărbie, ci din gură direct în chiuvetă. Iritaţia buzelor şi a gingiei trece pînă a doua zi. Pot exista cazuri în care sputa care curge pe bărbie să producă o iritaţie puternică, aproape ca o rană pentru care trec şi pînă la 7‑10 zile ca să se vindece. Durata acestei proceduri este de 20 de minute. Se repetă de 3 ori la interval de 8 zile, după care urmează o pauză de 3 pînă la 5 ani pentru a face din nou această cură. Se poate face mai des, dar numai în situaţii speciale şi sub supraveghere medicală.
Purificarea rinichilor Este cunoscut faptul că, pentru a face "curat" în rinichi trebuie să se consume lichide. În acest sens, fitoterapia recomandă sucul de mere. Este bun şi sucul din magazin, dacă nu are conservanţi. Combinat cu şedinţe de bioenergie, consumul sucului de mere este eficient pentru a scăpa de nisip (microlitiază). Durata curei este de 2 zile consecutive, în care se va bea numai suc de mere, cîte 2‑3 litri, zilnic. Nu se va consuma nimic altceva, cel mult apă plată. Este suficient ca această cură să fie făcută o dată pe an, primavara sau toamna. Dacă nu se găseşte suc de mere, este recomandată cura cu apă, descrisă tot în acest articol. Deosebirea este că, în cazurile de nisip la rinichi, cura cu apă nu are aceeaşi eficienţă ca şi sucul de mere.
Purificarea limfei Pentru aceasta, fitoterapia recomandă cura cu citrice şi cura cu ceapă. În cura cu citrice este nevoie de 900 ml suc de grapefruit, 900 ml suc de portocale, 200 ml suc de lămîi şi 2000 ml apă distilată (se poate folosi şi apă plată). Toate acestea se amestecă şi se consumă într‑o singură zi, fără a se bea sau mînca nimic altceva. Durata curei este de 3 zile consecutive. Se repetă de 2 ori pe an sau la nevoie. Această cură este una acidă şi este contraindicată celor care au probleme cu stomacul sau suferă de orice altă afecţiune care nu tolerează aciditatea în exces. Pentru cura cu ceapă, este nevoie doar de pîine cu unt şi ceapă tocată în abundenţă. Poate fi orice fel de ceapă, chiar verde. Procedura se repetă în 3 reprize pe zi, în care se consumă cîte una, maxim două felii subţiri de pîine neagră sau graham cu unt şi presărate cu ceapă tocată. Nu se foloseşte margarină şi nu se pune sare sau orice altceva. Între mese, se poate bea apă plată din abundenţă. Durata curei este de 3 zile consecutive. În mod normal, o astfel de cură este suficientă o dată la 3 luni însă dacă sînt probleme poate fi aplicată şi săptămînal sau o dată pe lună. În cele 3 zile de cură nu se consumă nimic în afară de pîine neagră sau graham, unt, ceapă, iar între mese apă plată. Cura cu apă, sau postul cu apă distilată Această cură este benefică pentru tot organismul. Oricînd se simte că organismul este "îngreunat" după orice fel de excese alimentare, apa "spală" toate toxinele. Pentru a căpăta obişnuinţa curei într-un număr de zile consecutive, se procedează astfel: prima dată o zi, după o săptămînă – 2 zile, după încă o săptămîna – 3 zile, pînă cînd se ajunge la 7 zile consecutive, în care se bea numai apă. De aici se revine identic, scăzînd săptămînal cîte o zi. În cazuri speciale, durează mai mult (de la 21 pînă la 40 de zile, cu susţinere energetică) şi se lucrează numai sub supraveghere medicală. (C.Iacob - http://www.evenimentul.ro/)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu