sâmbătă, 27 iunie 2009

Fantezie pe pleoape

Lux, feminitate, gratie, putere, senzualitate,fantezie, stralucire, culoare, pasiune, seductie ....acestea ar fi doar cateva dintre cuvintele care pot defini acest machiaj.




Totusi, tin sa mentionez ca acest machiaj nu este un machiaj casual, purtabil, si in niciun caz nu este un machiaj de seara.
Insa cu siguranta este un machiaj de revista ( pentru asta a fost si creat de fapt) sau chiar de podium, unde se poate imbina ideea de visare cu ideea de lux, unde imaginatia se exprima prin fantezie si unde mesajul trece dincolo de fotografie...

sâmbătă, 20 iunie 2009

Secretele unui machiaj de seara reusit


Esti femeie si bineinteles ca iti place sa fii admirata si sa primesti complimente. Cu siguranta ca atunci cand iei parte la un eveniment important, sau cand iesi cu prietenii in oras vrei sa fii remarcata si sa fii tu “frumoasa balului”.

Si nimic nu iti scoate mai bine in evidenta frumusetea decat un machiaj de seara bine realizat.

Un machiaj realizat corect ar trebui sa iti ascunda imperfectiunile si sa iti puna in valoare trasaturile fetei.





Make-up artistul Traviata Paduraru iti propune cateva trucuri:

1.Se incepe cu aplicarea bazei: fond de ten , un fard corector si un anticearcan . Atunci cand alegi fondul de ten ai grija ca acesta sa aiba o nuanta apropiata de ce a pielii tale. Aplica fondul de ten prin tamponare cu degetele sau cu un buretel. Fardul corector se aplica sub ochi si pe imperfectiunile fetei.

2. Pentru a fixa fondul de ten, aplica cu ajutorul unei pensule o pudra pulbere sau compacta. Aceasta se aplica prin miscari circulare.

3. In machiajul ochilor se incepe cu sprancenele, care sunt foarte importante, pentru ca acestea definesc expresia unei persoane.

Pentru ca o spranceana sa fie perfecta aceasta trebuie sa inceapa de deasupra coltului interior al ochiului .Pentru a determina punctual exact de unde ar trebui sa incepi, ia un creion si tine-l vertical, lipit de nara. Si daca vrei sa vezi unde se termina, tine acelasi creion, diagonal, spre coltul exterior al ochiului. Unghiul ar trebui sa fie la 2/3 din spranceana, spre exterior.

Daca sprancenele tale nu au o linie perfecta, o poti corecta cu ajutorul unui fard sau creion in culoarea naturala a parului, urmand pasii de mai sus.

In ceea ce priveste machiajul ochilor sezonul asta este la moda look-ul dramatic. Poti folosi fard negru, mov sau albastru si conturezi ochiul cu el. Pentru a da profunzime privirii accentuaza culoarea spre coltul exterior al ochiului iar pe arcada aplica un fard stralucitor, fin.

4. Fardul de obraz se aplica sus pe pometi si se pierde usor spre tampla. Zambiti si acolo unde se realizeaza pometii aplicati fardul.

5. Pe buze poti aplica un ruj rosu sau in culori naturale dupa ce in prealabil le-ai conturat pentru a nu permite rujului sa “migreze”.

6. Ultima etapa este fardarea genelor. Pentru a avea niste ochi de-a dreptul captivanti iti poti aplica gene false , care sunt foarte trendy in sezonul ce urmeaza.

Daca nu vrei sa iti aplici un set intreg de gene, poti incepe doar cu cateva, individuale iar genele tale vor arata mai lungi si mai dese.Inainte sa lipesti genele false, aplica un strat de mascara.



Acum esti pregatita pentru o seara in oras! Cu siguranta nu vei trece neobservata!

Sursa:www.apropo.ro

vineri, 19 iunie 2009

Cum sa fiu o lady?

Mi se intampla de multe ori cand stau printre colege, prietene sau diverse cunostinte, sa le privesc intr-un mod critic, detasat/distant, ca si cum nu as face parte din aceeasi lume.
Si tot de atatea ori ma surprind chiar pe mine facand gesturi sau afirmatii pe care nu le-as face daca as sta sa judec putin mai bine.

Sunt lucruri simple care insa fac parte din propriul nostru stil: cum ne imbracam, cum si despre ce vorbim, ce gesturi, comportament/atitudine adoptam in situatii deosebite sau pur si simplu in cele de zi cu zi.

M-am gandit de multe ori ca poate nu m-am nascut sa fiu o lady. Ca si cum ar fi un talent innascut. Totusi, dupa ce am citit si m-am informat mai mult, am inteles ca nimeni nu se naste stilat. E nevoie de putin exercitiu. Am aflat astfel cateva lucruri interesante care merita impartasite. Intai si intai, in incercarea noastra de a fi stilate nu putem urma orice model.

Trebuie sa ne alegem exemple sau modele de la care avem intr-adevar ce invata. Cele mai la indemana, evident, sunt cele din reviste sau de la televizor. Ei bine acest lucru te poate dezorienta, deoarece pe acele "superfemei" nu le vedem decat foarte aranjate, foarte ingrijite, mereu in lumina reflectorelor, ne-avand idee ce anume se petrece cand sunt acasa, sau in orice alt moment in care nu le urmareste o camera. Pentru a fi stilata sau pentru a avea "clasa" - cum se spune, nu este obligatoriu sa ai succes in viata, ci mai degraba presupune sa stii cum sa rezisti supararilor si nefericirilor din viata ta cu capul sus, cu stil si cu gratie.

Pe de alta parte, nu este vorba nici doar de bunele maniere sau de stilul vestimentar, in ciuda faptului ca nici acestea nu sunt de neglijat. Esentiala este o anumita atitudine: increderea in sine. Apoi trebuie sa iti doresti sa faci anumite schimbari in viata ta: sa fii capabila de a fi amabila si draguta, chiar si atunci cand poate nu ai vrea asta. Asta inseamna stil si tact. Totul este spre binele tau si al imaginii tale. Stilul unei femei nu se defineste numai prin hainele pe care le poarta. Stilul inseamna de fapt tot ce cuprinde viata ei, obiceiurile, caminul ei, cum calatoreste etc.

O femeie adevarata nu incearca sa triseze. Ea ofera respect la fel cum cere respect. Ea nu va sta in compania unor persoane vulgare, fie prin limbaj, fie prin atitudine, comportament. Intotdeauna va cauta o companie placuta in care va sti sa discute despre lucruri/teme/subiecte interesante, va sti cand sa rada la diverse glume sau cand sa le ignore; ea stapaneste arta de a-i asculta pe ceilalti si de a-i intelege, stiind ca nu ea este centrul universului. Foarte important: stilul nu se rezuma la moda.
Noi toate stim ca nu exista un corp perfect si atunci de ce am cauta asta? Sa mancam totusi sanatos si sa incercam sa avem un corp gratios prin putina gimnastica sau alte sporturi, va aduce un plus de stil in viata noastra.

La fel de important este cum ne imbracam, ce culori alegem si ce trenduri adoptam. Sa ne facem noi moda si sa nu o lasam sa ne faca ea. (Este foarte important sa nu ne imbracam pentru o alta varsta si sa nu incurcam ocaziile) Desi ne dorim in multe ocazii sa fim sexy, o femeie cu adevarat stilata nu se foloseste de sex-appeal pentru a atrage barbatii sau pentru a-si rezolva problemele. De retinut totusi ca sexy sau atragatoare nu inseamna neaparat "bomba sexy", care de multe ori este vulgara. Prima impresie este foarte importanta.

Trebuie sa stim de inainte ce mesaj transmit hainele si stilul nostru . Gesturi ce uneori ne par insingnifiante sunt de fapt importante, dar aici ne vin in ajutor regulile de buna purtare, care implica multe situatii mai mult sau mai putin neprevazute. Asta implica si sa stim cum sa ne comportam la masa, cand suntem in vizita sau cand avem musafiri, cum sa ne comportam pe strada, ce fel de limbaj folosim si ce sa evitam atunci cand vrem sa ne aratam supararea sau mahnirea. Nici o fata nu va fi considerata stilata daca va injura pe strada (sau oriunde in alta parte) sau daca va fuma pe strada (aici ramane la alegerea voastra unde, daca ati ales sa faceti asta).

Trebuie sa ne respectam mereu semenii (stiu ca suna ciudat dar trebuie cu adevarat sa ne respectam parintii, profesorii, colegii si asta fara exceptii) desi, trebuie sa recunosc, in unele situatii pare imposibil Nu este usor sa fii o persoana stilata, dar daca iti doresti cu adevarat, esti autocritica si stii cand si cum sa te corectezi nimic nu ar mai trebui sa-ti stea in cale. Cam asta este ceea ce am reusit eu sa descopar pana acum despre stil.
Voi ce credeti ca este stilul?
Cum poti pastra echilibrul intre exuberanta (fac tot ce imi trece prin cap) si formalism?
Daca stilul nu este ceva natural cum te poti pazi sa nu cazi nici intr-o extrema si nici in cealalta?