vineri, 19 iunie 2009

Cum sa fiu o lady?

Mi se intampla de multe ori cand stau printre colege, prietene sau diverse cunostinte, sa le privesc intr-un mod critic, detasat/distant, ca si cum nu as face parte din aceeasi lume.
Si tot de atatea ori ma surprind chiar pe mine facand gesturi sau afirmatii pe care nu le-as face daca as sta sa judec putin mai bine.

Sunt lucruri simple care insa fac parte din propriul nostru stil: cum ne imbracam, cum si despre ce vorbim, ce gesturi, comportament/atitudine adoptam in situatii deosebite sau pur si simplu in cele de zi cu zi.

M-am gandit de multe ori ca poate nu m-am nascut sa fiu o lady. Ca si cum ar fi un talent innascut. Totusi, dupa ce am citit si m-am informat mai mult, am inteles ca nimeni nu se naste stilat. E nevoie de putin exercitiu. Am aflat astfel cateva lucruri interesante care merita impartasite. Intai si intai, in incercarea noastra de a fi stilate nu putem urma orice model.

Trebuie sa ne alegem exemple sau modele de la care avem intr-adevar ce invata. Cele mai la indemana, evident, sunt cele din reviste sau de la televizor. Ei bine acest lucru te poate dezorienta, deoarece pe acele "superfemei" nu le vedem decat foarte aranjate, foarte ingrijite, mereu in lumina reflectorelor, ne-avand idee ce anume se petrece cand sunt acasa, sau in orice alt moment in care nu le urmareste o camera. Pentru a fi stilata sau pentru a avea "clasa" - cum se spune, nu este obligatoriu sa ai succes in viata, ci mai degraba presupune sa stii cum sa rezisti supararilor si nefericirilor din viata ta cu capul sus, cu stil si cu gratie.

Pe de alta parte, nu este vorba nici doar de bunele maniere sau de stilul vestimentar, in ciuda faptului ca nici acestea nu sunt de neglijat. Esentiala este o anumita atitudine: increderea in sine. Apoi trebuie sa iti doresti sa faci anumite schimbari in viata ta: sa fii capabila de a fi amabila si draguta, chiar si atunci cand poate nu ai vrea asta. Asta inseamna stil si tact. Totul este spre binele tau si al imaginii tale. Stilul unei femei nu se defineste numai prin hainele pe care le poarta. Stilul inseamna de fapt tot ce cuprinde viata ei, obiceiurile, caminul ei, cum calatoreste etc.

O femeie adevarata nu incearca sa triseze. Ea ofera respect la fel cum cere respect. Ea nu va sta in compania unor persoane vulgare, fie prin limbaj, fie prin atitudine, comportament. Intotdeauna va cauta o companie placuta in care va sti sa discute despre lucruri/teme/subiecte interesante, va sti cand sa rada la diverse glume sau cand sa le ignore; ea stapaneste arta de a-i asculta pe ceilalti si de a-i intelege, stiind ca nu ea este centrul universului. Foarte important: stilul nu se rezuma la moda.
Noi toate stim ca nu exista un corp perfect si atunci de ce am cauta asta? Sa mancam totusi sanatos si sa incercam sa avem un corp gratios prin putina gimnastica sau alte sporturi, va aduce un plus de stil in viata noastra.

La fel de important este cum ne imbracam, ce culori alegem si ce trenduri adoptam. Sa ne facem noi moda si sa nu o lasam sa ne faca ea. (Este foarte important sa nu ne imbracam pentru o alta varsta si sa nu incurcam ocaziile) Desi ne dorim in multe ocazii sa fim sexy, o femeie cu adevarat stilata nu se foloseste de sex-appeal pentru a atrage barbatii sau pentru a-si rezolva problemele. De retinut totusi ca sexy sau atragatoare nu inseamna neaparat "bomba sexy", care de multe ori este vulgara. Prima impresie este foarte importanta.

Trebuie sa stim de inainte ce mesaj transmit hainele si stilul nostru . Gesturi ce uneori ne par insingnifiante sunt de fapt importante, dar aici ne vin in ajutor regulile de buna purtare, care implica multe situatii mai mult sau mai putin neprevazute. Asta implica si sa stim cum sa ne comportam la masa, cand suntem in vizita sau cand avem musafiri, cum sa ne comportam pe strada, ce fel de limbaj folosim si ce sa evitam atunci cand vrem sa ne aratam supararea sau mahnirea. Nici o fata nu va fi considerata stilata daca va injura pe strada (sau oriunde in alta parte) sau daca va fuma pe strada (aici ramane la alegerea voastra unde, daca ati ales sa faceti asta).

Trebuie sa ne respectam mereu semenii (stiu ca suna ciudat dar trebuie cu adevarat sa ne respectam parintii, profesorii, colegii si asta fara exceptii) desi, trebuie sa recunosc, in unele situatii pare imposibil Nu este usor sa fii o persoana stilata, dar daca iti doresti cu adevarat, esti autocritica si stii cand si cum sa te corectezi nimic nu ar mai trebui sa-ti stea in cale. Cam asta este ceea ce am reusit eu sa descopar pana acum despre stil.
Voi ce credeti ca este stilul?
Cum poti pastra echilibrul intre exuberanta (fac tot ce imi trece prin cap) si formalism?
Daca stilul nu este ceva natural cum te poti pazi sa nu cazi nici intr-o extrema si nici in cealalta?

8 comentarii:

  1. imi place foare mult acest articol.. este foarte interesant!!!

    RăspundețiȘtergere
  2. A fi sau a nu fi o lady? Eu cred ca fiecare femeie si-ar dori sa fie eleganta, sa atraga atentia si respectul celor din jur prin atitudine, stil, educatie. Chiar daca "a fi o lady" nu e un talent innascut, mediul in care traim, persoanele cu care interactionam si toate actiunile pe care le intreprindem ne vor transforma sau nu intr-o adevarata lady.
    O adevarata lady va atrage privirile barbatilor, dar acestia nu vor avea, de cele mai multe ori, curajul sa comenteze ceva la adresa ei, ci doar o vor admira. Femeile vulgare (opusul femeilor lady) vor fi cele care vor atrage comentarii rautacioase si injurii.
    O adevarata lady va fi mereu respectata chiar si de cei mai needucati oameni. Prin combinatia de bun-simt si bun gust, denumita stil, ea va degaja adevarata atitudine a unei lady. Astfel, stilul poate fi definit ca fiind îmbrăcămintea gândurilor.

    (mihaelacristina2000@yahoo.co.uk)

    RăspundețiȘtergere
  3. Ai dreptate , nimeni nu se naste invatat ... desi cu totii putem fi stilati daca ne dam putin silinta . "Stil" inseamna clasa , rafinament , eleganta , felul in care stim sa ne punem in valoare fara a deveni vulgare , asa cum spuneai si tu . Cand spun "stil" ma gandesc la cateva femei celebre . Ce-ar fi fost regina Egiptului, faimoasa Cleopatra fara machiajul expresiv al ochilor sau Marilyn Monroe care desi suferind de miopie reusea sa-i farmece in anii ‘60 pe barbatii hollywoodieni dintr-o singura privire. Fiecare dintre noi isi poate construi un stil propriu care sa o defineasca si sa-i puna in valoare calitatile . Bineinteles , stilul , nu inseamna doar vestimentatie , ci si caracter .

    RăspundețiȘtergere
  4. bunele maniere ... da. O femeie care se comporta precum ne zice codul bunelor maniere se gaseste greu. Trebuie sa iti schimbi total modul de viata daca vrei sa fi manierat "ca la carte". O femeie sau un om manierat, in general, e un om stilat, care se stie descurca in orice situatie si care iese dintr-o situatie jenanta, cu usurinta. Cum zicea cea de deasupra mea ... o femeie intradevar stilata, are propriul farmec, propria aura. Cel mai mult conteaza increderea in sine, deoarece daca tu crezi in tine si nu te subapreciezi ai sanse mari sa duci la capat orice plan sau sa devii ceea ce visai dintotdeauna. Sa devii noul tu. Bunele maniere implica un stil de viata manierat, nu doar cateva gesturi sau cuvinte.
    majesticxpx@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  5. Sa fi o lady...e deja mult spus in ziua de azi,avand in vedere ca doamnele din ziua de azi nu fac altceva decat sa influenteze cearta.Mai periculos e ca se manifesta totul in public...Parerea mea e ca totul sta in caracter si statura,nu conteaza cati bani avem sau cu ce masina ne afisam,daca avem un iubit celebru sau nu.O adevarat lady se cunoaste de la prima vedere,trebuie doar sa ai ochiul format.Bineinteles ca cel mai bun critic nu e intotdeauna un barbat,care in general apreciaza la prima vedere fizicul.Consider ca o femeie frumoasa e o femeie frumoasa...si poate fi o lady in orice situatie...poate fi sexy si cu hainele pe ea....cu riscul de a ma repeta....totul sta in statura...Imi place sa vad o femeie frumoasa..mai ales cand nu e acoperita de o masca si nici nu poarta haine de la cine stie ce firma....sa fie frumoasa ea..naturala..orice ar purta..Trecand la ideea de cod al manierelor...intr-adevar e greu sa sti a te comporta in societate daca in spate sta o viata obisnuita.Nu poti aduce o femeie de la tara oricat ar fi ea de frumoasa in cel mai mare restaurant,fara sa-i arati macar esentialul in ale manierelor...sunt multe de spus,in legatura cu termenu de "lady"....fiecare in percepe cum vrea....pice_of_love@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  6. Cand te gandesti la termenul de "lady", te gandesti instantaneu la stil, clasa, frumusete, feminitate si, ai anumite indoieli ca tu nu ai putea fii una prvind persoanele din jur, insa poti fii surprinsa sa afli ca esti mai mult decat atat, prin naturalete.
    Exuberanta si formalismul reprezinta doi termeni care, par contadictorii, insa, nu sunt deoarece trebuie pastrat echilibrul prin capacitatea femeii de a stii cand sa fie formala si cand nu. Fiecare are stilul ei de a se comporta si de a reactiona. Fiecare femeie trebuie tratata ca o lady.
    Cand o femeie se schimba, crezand ca nu este destul de gratioasa, de frumoasa sau de manierata, acest lucru este observat imediat de cei din jur. A fii o lady nu reprezinta un talent cu care te nasti, ci unul pe care il inveti in viata de zii cu zii si pe care trebuie sa inveti sa il pastrezi:)

    aliy_coca@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  7. Este ok sa tii cont de parerea celorlalti. Dar tine cont si de parerea ta. Tu ce iti doresti? daca gasesti raspunsul la intrebarea aceasta te vei simtii minunat. Atunci, ceilalti o sa te vada exact asa cum te vezi si tu pentru ca radiezi.

    geo_me2007@yahoo.com

    RăspundețiȘtergere
  8. Bun articolul! Din punctul meu de vedere o lady trebuie sa aibe mai intai atitudine si apoi aspect exterior care, trebuie sa recunoastem, nu-i de neglijat.

    RăspundețiȘtergere