vineri, 19 iunie 2009

Cum sa fiu o lady?

Mi se intampla de multe ori cand stau printre colege, prietene sau diverse cunostinte, sa le privesc intr-un mod critic, detasat/distant, ca si cum nu as face parte din aceeasi lume.
Si tot de atatea ori ma surprind chiar pe mine facand gesturi sau afirmatii pe care nu le-as face daca as sta sa judec putin mai bine.

Sunt lucruri simple care insa fac parte din propriul nostru stil: cum ne imbracam, cum si despre ce vorbim, ce gesturi, comportament/atitudine adoptam in situatii deosebite sau pur si simplu in cele de zi cu zi.

M-am gandit de multe ori ca poate nu m-am nascut sa fiu o lady. Ca si cum ar fi un talent innascut. Totusi, dupa ce am citit si m-am informat mai mult, am inteles ca nimeni nu se naste stilat. E nevoie de putin exercitiu. Am aflat astfel cateva lucruri interesante care merita impartasite. Intai si intai, in incercarea noastra de a fi stilate nu putem urma orice model.

Trebuie sa ne alegem exemple sau modele de la care avem intr-adevar ce invata. Cele mai la indemana, evident, sunt cele din reviste sau de la televizor. Ei bine acest lucru te poate dezorienta, deoarece pe acele "superfemei" nu le vedem decat foarte aranjate, foarte ingrijite, mereu in lumina reflectorelor, ne-avand idee ce anume se petrece cand sunt acasa, sau in orice alt moment in care nu le urmareste o camera. Pentru a fi stilata sau pentru a avea "clasa" - cum se spune, nu este obligatoriu sa ai succes in viata, ci mai degraba presupune sa stii cum sa rezisti supararilor si nefericirilor din viata ta cu capul sus, cu stil si cu gratie.

Pe de alta parte, nu este vorba nici doar de bunele maniere sau de stilul vestimentar, in ciuda faptului ca nici acestea nu sunt de neglijat. Esentiala este o anumita atitudine: increderea in sine. Apoi trebuie sa iti doresti sa faci anumite schimbari in viata ta: sa fii capabila de a fi amabila si draguta, chiar si atunci cand poate nu ai vrea asta. Asta inseamna stil si tact. Totul este spre binele tau si al imaginii tale. Stilul unei femei nu se defineste numai prin hainele pe care le poarta. Stilul inseamna de fapt tot ce cuprinde viata ei, obiceiurile, caminul ei, cum calatoreste etc.

O femeie adevarata nu incearca sa triseze. Ea ofera respect la fel cum cere respect. Ea nu va sta in compania unor persoane vulgare, fie prin limbaj, fie prin atitudine, comportament. Intotdeauna va cauta o companie placuta in care va sti sa discute despre lucruri/teme/subiecte interesante, va sti cand sa rada la diverse glume sau cand sa le ignore; ea stapaneste arta de a-i asculta pe ceilalti si de a-i intelege, stiind ca nu ea este centrul universului. Foarte important: stilul nu se rezuma la moda.
Noi toate stim ca nu exista un corp perfect si atunci de ce am cauta asta? Sa mancam totusi sanatos si sa incercam sa avem un corp gratios prin putina gimnastica sau alte sporturi, va aduce un plus de stil in viata noastra.

La fel de important este cum ne imbracam, ce culori alegem si ce trenduri adoptam. Sa ne facem noi moda si sa nu o lasam sa ne faca ea. (Este foarte important sa nu ne imbracam pentru o alta varsta si sa nu incurcam ocaziile) Desi ne dorim in multe ocazii sa fim sexy, o femeie cu adevarat stilata nu se foloseste de sex-appeal pentru a atrage barbatii sau pentru a-si rezolva problemele. De retinut totusi ca sexy sau atragatoare nu inseamna neaparat "bomba sexy", care de multe ori este vulgara. Prima impresie este foarte importanta.

Trebuie sa stim de inainte ce mesaj transmit hainele si stilul nostru . Gesturi ce uneori ne par insingnifiante sunt de fapt importante, dar aici ne vin in ajutor regulile de buna purtare, care implica multe situatii mai mult sau mai putin neprevazute. Asta implica si sa stim cum sa ne comportam la masa, cand suntem in vizita sau cand avem musafiri, cum sa ne comportam pe strada, ce fel de limbaj folosim si ce sa evitam atunci cand vrem sa ne aratam supararea sau mahnirea. Nici o fata nu va fi considerata stilata daca va injura pe strada (sau oriunde in alta parte) sau daca va fuma pe strada (aici ramane la alegerea voastra unde, daca ati ales sa faceti asta).

Trebuie sa ne respectam mereu semenii (stiu ca suna ciudat dar trebuie cu adevarat sa ne respectam parintii, profesorii, colegii si asta fara exceptii) desi, trebuie sa recunosc, in unele situatii pare imposibil Nu este usor sa fii o persoana stilata, dar daca iti doresti cu adevarat, esti autocritica si stii cand si cum sa te corectezi nimic nu ar mai trebui sa-ti stea in cale. Cam asta este ceea ce am reusit eu sa descopar pana acum despre stil.
Voi ce credeti ca este stilul?
Cum poti pastra echilibrul intre exuberanta (fac tot ce imi trece prin cap) si formalism?
Daca stilul nu este ceva natural cum te poti pazi sa nu cazi nici intr-o extrema si nici in cealalta?

sâmbătă, 23 mai 2009

Un look nou in 10 minute - extensiile de par clip-in


Extensiile clip-in, o adevarata revelatie in domeniul extensiilor sunt acum disponibile si pentru tine! Acest tip de extensii este cel mai modern in lume la ora actuala,datorita usurintei cu care pot fi utilizate de catre oricine.
Cu extensiile clip-in nu mai e nevoie sa mergi la coafor sa cheltui bani si timp pentru aplicarea si intretinerea lor.
Astfel devi propriul tau stilist.Te aranjezi singura in cateva minute fara batai de cap,drumuri in trafic si spectatori la salon.
Aceste extensii sunt alcatuite din benzi de par natural de care sunt atasate clame discrete foarte sigure datorita sistemului de prindere circular de jur imprejurul calotei,cu ajutorul clipsurilor cu sistem click-clack. Meshele sunt confectionate din par natural cusut in benzi de diferite marimi pt a fi pozitionate pe sectiuni,la ceafa,crestet si laterale.Dupa aplicarea lor sunt insesizabile deoarece sunt acoperite de propriul par iar clipsurile sunt pozitionate in spatele meshei.
Confera parului tau un aspect bogat,sanatos,lungimea mult visata,toate acestea in cateva minute.
Aplicarea si inlaturarea lor este foarte usoara,nu este necesara rabdare pt a le aplica,nu dauneaza sanatatii parului tau,nu se incurca si se intretin asemenea propriului par pentru ca sunt din par natural.
Nimeni nu va stii micul tau secret, secret folosit in desele schimbari de look de catre marile staruri.
Extensiile clip-on sunt ideale pentru orice ocazie,ziua,seara,la petreceri,in club,la nunta..avantajul lor este ca se pot da jos de exemplu cand mergi la piscina sau cand dormi,nu iti creaza senzatie de par greu,parul tau poate respira si creste sanatos!
Se pot coafa exact cum iti doresti,cu placa cu ondulatorul,le poti vopsi in nuanta dorita,toate acestea pt ca sunt de calitate,din par natural,remy,par ce nu se electrizeaza si nu isi pierde stralucirea.
Si cel mai mare avantaj este faptul ca investind intr-un set de extensii clip-on le vei putea purta la nesfarsit!
Orice fata care se respecta,care tine la sanatatea si aspectul parului sau ar trebui sa aiba extensii clip-on. Sunt deosebit de practice,aspectuoase si odata ce le vei avea pur si simplu te vei indragosti de ele.




sâmbătă, 16 mai 2009

Senzualitate extrema - dansul la bara

O activitate blamata de puritani isi face tot mai accentuat loc in cultura zilelor noastre.

Este considerat noul sport, in intreaga lume organizandu-se competitii de acest fel.

Ii fascineaza pe barbati dar in egala masura si pe femei, cucerind tot mai multe adepte.



Facultatea de dans la bara, cea mai ravnita din China

Tinerele chinezoaice, absolvente de liceu, au luat cu asalt scolile unde invata dansul la bara si se relaxeaza.

Scoala de dans la bara din localitatea chineza Shenyang este una dintre cele mai ravnite de absolventele de liceu din intreaga China, informeaza agentia 'Xinhua'. si nu este de mirare, avand in vedere popularitatea de care se bucura acest sport, care a reusit sa faca din ce in ce mai multi adepti si ca gimnastica de relaxare.

Nu numai tinerele dornice de o cariera in domeniu sunt atrase de oferta Facultatii de dans la bara din Shenyang, ci si femeile de peste 30 de ani. 'Dansul la bara e in primul rand o metoda de relaxare si in al doilea rand o profesie', a declarat pentru 'Xinhua', unul dintre profesori.

Din acest motiv, in ultimele 12 luni, peste o suta de scoli au fost deschise la nivel national.
Criteriile de admitere la scoala tin in primul rand de nivelul de pregatire si scolarizare. Astfel, nu pot aplica pentru admitere fetele care nu au absolvit liceul, care nu au obtinut note satisfacatoare la sport si cele care au probleme locomotorii.

Dansul la bara este extrem de popular in China. Este posibil ca in curand sa inlocuiasca gimnastica de relaxare si chiar exercitiile de yoga', a mai adaugat profesorul. Cursurile dureaza doi ani si la capatul lor studentele primesc un atestat profesional.